TVR / RADIO ROMANIA


"Încerc să aşez cumva impresiile, încă fierbinţi, de la una din cele mai intense cîntări de club la care am asistat în 2013. Intitulez-citez în altă limbă această „confesiune”, pentru că formaţia Burning Table se exprimă, în textele cîntecelor, în engleză. Aşa au ales, chiar dacă ar putea, la fel de bine, s-o facă în română, maghiară sau sîrbă.
Timişoara are, încă o dată, cea mai bună trupă rock din România şi nu prea cred că celor cinci muzicieni le pasă de asta. (României sigur nu-i pasă)
De obicei proiectele muzicale iniţiate de cei cu experienţă bogată, tobă de muzică şi-n teorie şi în practică, suferă de crispare. Standardele propuse sînt înalte atunci cînd ştii că poţi să cînţi la fel de bine ca cei care vînd milioane de discuri şi umplu arene şi stadioane la concertele lor. Problema este cum să o faci. Şi pentru cine.
Burning Table, formaţie stîrnită de nucleul format din chitaristul Zsolt Szabo, bateristul Levi Molnar şi solistul vocal şi la muzicuţă Bogdan Nagy, a avut un start marcat de acea crispare şi de o oarecare incertitudine privind modul de exprimare. Dar au simţit, toţi trei, că există chimia pe care o întîlneşti atît de rar. Ceea ce a părut, la început, un experiment, o testare a formulei, s-a transformat rapid într-o trăire autentică din momentul cînd celor trei li s-au alăturat Saşi Vuşcan, la electronice şi chitară ritmică şi, după o scurtă perioadă cu Ştefan Czifrak, mai tînărul bassist extraordinaire Răzvan Marcuci. S-au aşezat în cerc în sala de repetiţii, au cîntat în neştire, luaţi de val, şi totul a început să se lege. Piesele curgeau spontan, spiritele s-au încins, masa s-a aprins.
În club cîntarea a fost începută de trupa austriacă Mayburn. Cu o combinaţie de „power prog rock melodios”, aşa cum ne-a informat cu rigoare ştiinţifică Romu, inspirat prezentator al evenimentului, au aşezat cartofii în furună. În pauza care a urmat s-a simţit cum creşte uşor tensiunea generată de aşteptare. În public, mulţi muzicieni locali, oameni din media, cunoscători ai scenei muzicale. Au venit, mulţi, cu speranţa că vor asista la ceva important, că nu-i de glumă cu ce se întîmplă în seara asta aici. (Asta se datorează, în mare măsură, promovării pe care a făcut-o evenimentului, pe net şi prin mesaje personale, Emil Biebel). Cineva spunea că tocmai a sosit de la Bucureşti şi nici n-a apucat să treacă pe acasă, a venit direct la concert. A fost repetată de cîteva ori invitaţia adresată formaţiei Burning Table de a urca pe scenă, de fapt, trupa era deja instalată dar lipseau Zsolt şi Bogy, întărziaţi la un shot şi nişte vorbe de duh în culise, conştienţi de cît de mult contează starea de spirit cu care ieşi în faţa publicului. Am simţit că sînt „in the mood”, că va fi un concert deosebit şi m-am grăbit să ajung în sală pentru a nu pierde primele acorduri.
A fost, cum spuneam mai devreme, mai mult decît atît, a fost cea mai bună cîntare de club a anului, în care am simţit revelaţia că ascultăm cea mai bună trupă timişoreană a momentului, am fost, pur şi simplu, hipnotizaţi de energia pură, pozitivă, de bucuria de a cînta a celor din faţa noastră. Zsolt Szabo, Bogdan Nagy, Levi Molnar, Saşi Vuşcan şi Răzvan Marcuci au fost vrăjiţi de muzică, puţin a lipsit ca spre final să cadă în transă, au vibrat, au transmis. Cineva, după ce s-a umflat şi apoi s-a prăbuşit ca un acoperiş peste noi ultimul acord al serii, a spus că se simte ca după o partidă de sex; care tocmai stă să înceapă, am adăugat eu în gînd. Cartofii s-au încins. Masa arde. Burning Table."


Mimo Obradov

 

   

concertbt-134-1024x768

timthumb

 

 

PRESS ALERT

 

"Rockerii timişoreni au avut parte de o poveste magică de decembrie aseară în clubul Daos, unde vrăjitorii sunetelor care alcătuiesc echipajul Burning Table le-au oferit celor prezenţi un concert „de ţinut minte“. În deschiderea evenimentului, după un speech cât se poate de „la obiect“ al prezentatorului Romulus Şoimu, care a subliniat încă o dată motto-ul mişcării Made in TM (care, de altfel, a sprijinit concertul) conform căruia „Nu se întâmplă nimic în Timişoara“, urechile spectatorilor au făcut cunoştinţă cu sound-urile austriecilor de la Mayburn.

Energia power-rock degajată de trupa vieneză formată anul trecut a încălzit atmosfera de la faţa locului, iar la final muzicienii austrieci au avut parte de aplauze sincere. Din momentul în care cei de la Burning Table au urcat pe scenă, melomanii au avut parte de o explozie de culori sonore care au avut menirea de a crea un eveniment plin de şarm. Încă de la prima piesă, timişorenii au demonstrat că sunt o trupă bine „sudată“, care cucereşte prin arome stilistice variate, cu compoziţii bine croite şi care emană un aer „profi“, deplin savurat de melomanii ale căror urechi n-au fost infestate cu „gunoiul sonor cotidian“ propagat pe bandă rulantă de posturile de radio autohtone.

Recitalul băieţilor a fost spectaculos, iar efectele electronice năşite de Saşi Vuşcan au adăugat savoare. Ca de obicei, Zsolt Szabo a demonstrat că este unul din cei mai buni chitarişti (cel puţin din acest oraş!), iar basistul Răzvan Mărcuci a făcut şi el o treabă extraordinară. Desigur, vocea lui Bogy Nagy şi tobele lui Levi Molnar au constribuit deplin la succesul acestei seri. Evident, s-a cântat „rock“, dar, pe ici pe colo urechile avizate au putut degusta şi influenţe din blues, grunge, indie sau chiar trip – hop.

Burning Table a demonstrat încă odată că e o trupă care posedă o energie complexă cu idei bine cristalizate şi cu o poftă de „cântare“ cum rar ţi-e dat să vezi pe meleagurile noastre. Printre piesele care au făcut furori la faţa locului s-a numărat şi Selling Eden, un manifest în care muzicienii iau atitudine împotriva exploatării de la Roşia Montană. Dincolo de „sonor“, magia evenimentului a fost completată şi de proiecţiile extrem de inspirate din fundal, iar întrebarea care a rămas pe buzele tuturor după acest eveniment a fost „pe când un disc, domnilor?."

Zoli Varga

 

by Berti Barbera